Decizia CCR nr. 96/2019Punctul 15

15. Astfel, prin Decizia nr. 84 din 28 februarie 2013, mai sus citată, Curtea a constatat că dispozițiile art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969 se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără diferențieri pe considerente arbitrare, precum și faptul că este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea condițiilor în care poate fi acordată liberarea condiționată, aceasta nefiind un drept al condamnaților, ci doar o vocație pe care o au aceștia, prin voința legiuitorului. Prin aceeași decizie, s-a reținut că toți condamnații care îndeplinesc condițiile impuse de lege, fie sub aspectul fracțiunilor de pedeapsă care trebuie executate, fie prin încadrarea în unul dintre cazurile speciale prevăzute de lege, se bucură de același tratament, fără discriminări. O asemenea reglementare este în concordanță cu principiul egalității, care, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, nu sunt diferite. Principiul egalității nu presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar pentru situații diferite să existe un tratament diferit. ...