Decizia CCR nr. 84/2013Paragraful 21

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 59 alin. 1 şi art. 59^1 alin. 1 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 101 din 14 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 6 martie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără diferenţieri pe considerente arbitrare, precum şi faptul că este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea condiţiilor în care poate fi acordată liberarea condiţionată, aceasta nefiind un drept al condamnaţilor, ci doar o vocaţie pe care o au aceştia, prin voinţa legiuitorului. Toţi condamnaţii care satisfac condiţiile impuse de lege, fie sub aspectul fracţiunilor de pedeapsă care trebuie executate, fie prin încadrarea în unul dintre cazurile speciale prevăzute de lege, se bucură de acelaşi tratament fără discriminări. O asemenea reglementare este în concordanţă cu principiul egalităţii, care, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, nu înseamnă "eo ipso" aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, aşa încât toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit.