Decizia CCR nr. 105/2019Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.02.2019 · dosar 18.429/280/2016
Punctul 8
8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, între suspectul care contestă temeiul clasării prin plângerea prevăzută de art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală și cel care contestă renunțarea la urmărirea penală în procedura confirmării acesteia de către judecătorul de cameră preliminară nu există nicio diferență, nici sub aspectul drepturilor procesuale, nici sub aspectul posibilităților de a obține infirmarea soluției procurorului. Singura deosebire - care însă nu poate fi considerată drept discriminatorie, ci constituie o opțiune a legiuitorului conformă cu art. 126 alin. (2) din Constituția - subzistă în ceea ce privește modalitatea în care soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată ajunge să fie supusă analizei unui judecător; astfel, dacă soluția clasării se verifică în urma plângerii formulate de persoana care a suferit o vătămare prin aceasta, renunțarea la urmărirea penală se verifică la cererea procurorului, confirmarea de către judecătorul de cameră preliminară fiind o cerință esențială pentru valabilitatea soluției. ...
Sursa oficială ↗