Decizia CCR nr. 74/2019Punctul 14
Punctul 14
14. În acest sens reține că legiuitorul nu urmărește altceva decât declasificarea Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 17/2005 și a tuturor documentelor care conțin informații clasificate având ca temei sau care au fost încheiate în conformitate cu sau în baza hotărârii menționate. Precizează că, în baza acestei hotărâri, Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat în anul 2005 un protocol de cooperare secret, în materie de cercetare și urmărire penală, care cuprindea dispoziții prin care se încălcau prevederi legale în materie, inclusiv principii și norme de rang constituțional. Susține că dispozițiile normative cuprinse în protocolul secret au afectat statul de drept și principiul supremației Constituției. Caracterul secret al protocolului încheiat între Serviciul Român de Informații și o unitate jurisdicțională a Ministerului Public a dat naștere unor situații juridice complexe, care au adus atingere principiilor statului de drept, precum și dreptului la apărare al cetățenilor. ...
Sursa oficială ↗