Decizia CCR nr. 72/2019Punctul 19
Punctul 19
19. Cu privire la calitatea inspectorilor fiscali prepuși ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instituție cu calitate procesuală activă în cauzele ce au ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală și nu numai, se arată că această instituție nu poate realiza o expertiză, nici măcar o constatare tehnico-științifică, ci doar un proces-verbal care provine de la persoana vătămată sau de la partea civilă, tot așa cum provine și o declarație a unei persoane vătămate sau a unei părți civile, iar precum partea civilă are dreptul, în virtutea prevederilor Codului de procedură penală, de a propune administrarea de probe, în condițiile prevăzute de lege, tot astfel și inculpatul are același drept. În acest context, se arată că toate părțile implicate au dreptul de a propune și administra probe, prevăzute de lege. De altfel, pe lângă acestea, inculpatului, pe lângă posibilitatea de a depune memorii sau susțineri verbale în fața instanței de judecată, i se oferă și posibilitatea de a solicita, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care să cuprindă toate garanțiile neutralității și independenței celui chemat să asiste organele judiciare, prin lămuririle sale neputându-se reține pretinsa încălcare a prevederilor constituționale și convenționale menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate. De altfel, din perspectiva mijloacelor de probă de specialitate, inclusiv raportul de constatare, ca procedeu probatoriu, astfel cum este prevăzut de Codul de procedură penală, cunoaște o limitare a cvasicontradictorialității specifice raportului de expertiză, subiecților procesuali principali nefiindu-le recunoscut dreptul de a formula observații față de obiectivele constatării, de a participa prin intermediul unui expert parte sau de a oferi lămuriri expertului, îngrădire a drepturilor procesuale justificată tot prin urgența lămuririlor solicitate de către organul de urmărire penală sau prin pericolul de dispariție a unor mijloace de probă ori de schimbare a unor situații de fapt. ...
Sursa oficială ↗