Decizia CCR nr. 72/2019Punctul 51

51. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că normele legale care privesc procesul penal trebuie să fie clare, precise și previzibile, ceea ce presupune, printre altele, și obligația legiuitorului de a reglementa un cadru normativ coerent în care normele edictate să se completeze și să se dezvolte reciproc într-un mod armonios, fără a crea antinomii între actul normativ care se constituie în sediul general al materiei și cele care reglementează aspecte particulare sau speciale ale acesteia. Prin urmare, aceste din urmă acte normative trebuie să se coroboreze cu Codul de procedură penală, să se integreze în mod organic în concepția de ansamblu a acestuia și să detalieze prevederile procedural penale. Or, art. 233^1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, prin raportare la alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, nu se coroborează cu Codul de procedură penală și nu îndeplinește, astfel, exigențele constituționale referitoare la calitatea legii. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței, paragraful 34, și prin Hotărârea din 29 octombrie 2013, pronunțată în Cauza S.C. IMH Suceava - S.R.L. împotriva României, paragraful 31, a arătat că deși prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se garantează dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează totuși admisibilitatea probelor ca atare, materie reglementată în principal de dreptul intern [a se vedea în acest sens și Hotărârea din 9 iunie 1998, pronunțată în Cauza Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, paragraful 34, și Hotărârea din 11 iulie 2006, pronunțată în Cauza Jalloh împotriva Germaniei, paragrafele 94-96]. Așadar, ține de competența statelor membre să reglementeze aspecte legate de administrarea probelor. Or, din evaluarea cadrului legislativ, atât a celui supus controlului de constituționalitate în materie procedural fiscală, cât și a celui care reglementează în materie procedural penală, Curtea constată că statul, prin autoritățile sale cu competențe legislative, deși a procedat la o reformă în acest sens (noul Cod de procedură fiscală și noul Cod de procedură penală), nu a stabilit și un sistem de referință unitar în privința administrării probelor în materie penală raportat la dreptul fiscal, întrucât modalitatea în care a fost configurat textul criticat indică faptul că acesta reglementează o procedură în materie penală ce nu se încadrează în sistemul general de obținere a probelor. ...