Decizia CCR nr. 65/2019Punctul 32

32. Cu privire la prima condiție a cărei nerespectare se invocă de către autorul sesizării de neconstituționalitate, și anume „solida competență profesională, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal“, Curtea observă că aceasta este una subiectivă, a cărei apreciere revine în mod exclusiv Senatului, și nu Curții Constituționale. Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, Curtea a stabilit, referitor la caracterul corespunzător al pregătirii și experienței profesionale în domeniul în care persoana urma să își desfășoare activitatea, că o asemenea condiție „circumstanțiază pregătirea și experiența profesională în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012“ și „semnifică o evaluare și apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, și nicidecum instanței de contencios constituțional“. De asemenea, cu privire la condițiile necesare pentru a fi numit ca judecător al Curții Constituționale, Curtea a statuat că „marja de apreciere a Președintelui României, a Senatului și a Camerei Deputaților în exercitarea atribuției de a numi judecătorii constituționali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condițiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce privește rangul studiilor și al vechimii juridice nivelul minimal al condițiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează și aspecte de oportunitate, autoritățile competente având libertate absolută, în acest caz, de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiția «înaltei competențe profesionale»“ (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragraful 38). A accepta o teză contrară „echivalează cu negarea atribuțiilor constituționale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv ale Președintelui României, care ar deveni atribuții comune/partajate cu Curtea Constituțională, respectiv instanțele judecătorești, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție referitoare la principiul separației puterilor în stat, precum și dispozițiilor art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremației Constituției. Prin urmare, în ceea ce privește îndeplinirea condiției înaltei competențe profesionale, nici instanțele judecătorești și nici Curtea Constituțională nu au vreo competență de control și cenzură“ (paragraful 44). De asemenea, prin Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2018, paragraful 31, referindu-se la condiția subiectivă a existenței unei „activități recunoscute în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării“, condiție cerută pentru desemnarea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, Curtea a constatat că „activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării se poate realiza prin varii forme și modalități, ea fiind mai degrabă o apreciere subiectivă a societății în privința participării persoanei la diversele acțiuni care promovează/au ca finalitate apărarea drepturilor omului și combaterea discriminării. Această apreciere nu poate fi evaluată din perspectiva unor criterii/repere/standarde, ci, din contră, ține de discreția și marja de apreciere a autorității competente să numească persoana respectivă. Mai mult, Curtea nu are nici mijloacele necesare realizării unei asemenea evaluări și nu își poate asuma o răspundere care incumbă exclusiv în sarcina Parlamentului“. ...