Decizia CCR nr. 63/2019Punctul 20

20. Curtea constată că denunțul este, în principiu, facultativ, în sensul că poate fi făcut de orice persoană în mod voluntar, denunțarea nefiind caracterizată ca o obligație juridică. Cu toate acestea, prin coroborare cu dispozițiile Codului penal, rezultă că, în unele cazuri, denunțarea unor fapte reprezintă o obligație legală, care determină caracterul obligatoriu al denunțului. În aceste cazuri, fapta de a nu formula denunțul constituie ea însăși infracțiune. În acest sens sunt dispozițiile art. 266 alin. (1) din Codul penal, potrivit cărora „Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă“, ale art. 267 alin. (1) , potrivit cărora „Funcționarul public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă“, și cele ale art. 410 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora „Fapta persoanei care, luând cunoștință despre pregătirea sau comiterea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 394-397, art. 399-403 și art. 406-409, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani“. ...