Decizia CCR nr. 411/2017Punctul 51

51. În plus, Curtea observă că infracțiunea de omisiune a sesizării, prevăzută de art. 267 din Codul penal, face parte dintre infracțiunile contra înfăptuirii justiției și constă în fapta funcționarului public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală. Prin urmare, persoana citată, în calitatea sa de funcționar public în cadrul Guvernului sau al celorlalte autorități ale administrației publice, are, pe toată perioada exercitării funcției publice, această obligație legală. Ca atare, omisiunea, inacțiunea sau atitudinea sa pasivă de a sesiza organele de urmărire penală de îndată ce a luat cunoștință de săvârșirea unei fapte penale în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile poate fi oricând obiectul unei sesizări penale, precum și al aplicării regulamentului de organizare și funcționare a respectivei instituții/autorități publice. Exemplificative sunt, în acest sens, dispozițiile art. 76 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, care prevăd „La cererea Comisiei de anchetă parlamentară orice persoană care cunoaște fapte sau împrejurări în legătură cu obiectul cercetării ori care deține un mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoștință sau să le înfățișeze la termenele stabilite. Instituțiile și organizațiile sunt obligate, în condițiile legii, să răspundă la solicitările Comisiei de anchetă parlamentară în termenul stabilit de aceasta.“ Așadar, chiar și în lipsa prevederilor exprese ale alin. (4) din art. unic al legii examinate, această obligație legală a funcționarilor publici exista, sancțiunea constând în posibilitatea oricărei persoane de a denunța, în temeiul art. 290 din Codul de procedură penală, și a sesiza astfel organele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării. În acest context, Curtea observă și dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) , potrivit cărora „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“, precum și ale 54 alin. (2) - Fidelitatea față de țară din cap. III - Îndatoririle fundamentale, în conformitate cu care „Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.“ Totodată, Curtea reține că sesizarea înaintată de comisia de anchetă fie conducătorului autorității/instituției publice, fie organelor de urmărire penală nu reprezintă decât actul declanșator al unei cercetări disciplinare sau al unei anchete penale, după caz, activitate ce se desfășoară după propriile reguli și procedura prevăzute de lege și care poate determina stabilirea unei sancțiuni disciplinare, administrative, materiale sau penale, măsură ce poate fi contestată în fața instanței de judecată, în condițiile legii aplicabile. ...