Decizia CCR nr. 40/2019Punctul 19
Punctul 19
19. În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legii, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 18 - Cetățenii străini și apatrizii, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei și art. 124 - Înfăptuirea justiției. Se invocă, totodată, încălcarea art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, ratificată prin Legea nr. 565/2002 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 8 noiembrie 2002. ...
Sursa oficială ↗