Sari la conținut

Decizia CCR nr. 43/2019Punctul 33

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
22.01.2019
Dosarul
2.237/100/2016

33. Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă privind încălcarea art. 1 alin. (4) și art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție, prin adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 57/2015, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece Guvernul poate adopta, pe de-o parte, ordonanțe simple, în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în baza unei legi speciale de abilitare, lege care va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite aceste ordonanțe, în temeiul art. 115 alin. (1) (3) din Constituție, iar, pe de altă parte, ordonanțe de urgență, numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora, în temeiul art. 115 alin. (4) -(6) din Legea fundamentală. Cât privește ordonanțele de urgență, Legea fundamentală prevede condiții diferite, reglementate de art. 115 alin. (4) -(6) , care nu se referă însă și la interdicția reglementării în domeniul legilor organice. Prin urmare, și critica referitoare la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție, potrivit căruia protecția socială se reglementează prin lege organică, este neîntemeiată. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie