Decizia CCR nr. 26/2019Punctul 46

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.01.2019 · dosar 1.494E/2018
Punctul 46
46. În continuare, Senatul arată că, prin Hotărârea nr. 140/6 februarie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit, între altele, că accesul judecătorilor la informații clasificate secret de stat sau secret de serviciu este garantat, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu condiția semnării unui angajament scris de păstrare a secretului, prevăzut la art. 7 alin. (4) , respectiv art. 36 alin. (3) din aceeași lege [art. 2 alin. (2) din hotărâre]. Senatul apreciază că informațiile secrete aflate în dosarele de judecată - la care se referă hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii - nu erau altele decât probele obținute ca urmare a aplicării protocolului încheiat în 2009 între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații. Astfel, judecătorii au putut avea acces la aceste probe (secrete de stat sau secrete de serviciu) în temeiul art. 7 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 182/2002, cu obligația de a păstra secretul informațiilor clasificate, asumată prin semnarea unui angajament de confidențialitate. Nu au avut însă acces la studierea probelor respective tocmai persoanele puse sub acuzare și apărătorii acestora, decât dacă dețineau un certificat ORNISS. Cum nici nu se putea pune problema unui astfel de certificat, este de presupus că persoanele respective au fost judecate pe baza unui probatoriu pe care nu au putut să îl conteste prin mijloace procedurale legale. ...
Sursa oficială ↗