Decizia CCR nr. 26/2019Punctul 83
Punctul 83
83. Referitor la susținerea potrivit căreia Ministerul Public și Serviciul Român de Informații ar fi stabilit o procedură de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică cu încălcarea Codului de procedură penală în forma în vigoare în anul 2009, se arată că prin protocol s-a reglementat o procedură de lucru pentru o practică unitară în această materie, care să asigure confidențialitatea și protecția informațiilor. Prin încheierea protocolului s-a intenționat instituirea unui mod unitar de abordare a aspectelor practice (pragmatice și tehnice, și nu procedurale) ce țineau de efectuarea interceptărilor, o standardizare a întocmirii și circulației documentelor de punere în aplicare a actelor de autorizare și a rezultatelor interceptărilor în dosarele penale. ...
Sursa oficială ↗