Decizia CCR nr. 26/2019Punctul 161

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.01.2019 · dosar 1.494E/2018
Punctul 161
161. În consecință, Curtea reține că revine judecătorului cauzei să verifice legalitatea administrării probei obținute prin raportul de expertiză întocmit de Serviciul Român de Informații sau prin orice mijloc de probă concretizat prin acele „activități specifice, potrivit competenței“. Curtea reamintește faptul că expertiza se dispune atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert (art. 116 din Codul de procedură penală din 1968) sau atunci când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia unui expert [art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Reglementarea legală strictă a dobândirii calității de expert asigură, din punct de vedere normativ, imparțialitatea și un grad ridicat de profesionalism al acestora, pentru a se asigura imparțialitatea, transparența și corectitudinea expertizei, ca mijloc de probă. În condițiile în care legiuitorul are competența exclusivă de a stabili sfera persoanelor care participă la înfăptuirea justiției de către instanțele judecătorești din punctul de vedere al efectuării expertizei, precum și condițiile de acces în profesia menționată, condiții care trebuie să asigure certitudinea îndeplinirii actului profesional în mod imparțial și la un standard ridicat (a se vedea și Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017, paragraful 19), Ministerul Public nu are competența de a stabili efectuarea expertizelor tale quale în sarcina experților Serviciului Român de Informații, prin extinderea competenței acestuia. Aceeași observație este valabilă și în privința altor mijloace de probă obținute prin „activități specifice, potrivit competenței“ în măsura în care vizează infracțiuni care nu au legătură cu competența Serviciului Român de Informații. ...
Sursa oficială ↗