Decizia CCR nr. 26/2019Punctul 160
Punctul 160
160. Potrivit art. 17 alin. (1) din Protocol, „(1) [Serviciul Român de Informații - s.n.] Acordă sprijin, în condițiile legii, la solicitarea scrisă a parchetului, pentru clarificarea aspectelor referitoare la infracțiunile prevăzute în art. 2, prin activități specifice, potrivit competenței, precum și prin efectuarea de expertize sau constatări tehnico-științifice“, ceea ce, având în vedere formularea imprecisă a textului, duce la concluzia potrivit căreia efectuarea unei expertize poate fi realizată de către experți ai Serviciului Român de Informații în sensul Ordonanței Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 26 din 25 ianuarie 2000, chiar în legătură cu infracțiunile care nu vizează sfera de competență a Serviciului Român de Informații. O asemenea concluzie reiese din modul de formulare a textului analizat, care trimite, în mod direct, la sintagma „infracțiuni grave, potrivit legii“ din cuprinsul art. 2 al protocolului. Mai mult, în aceste condiții și sintagma „activități specifice, potrivit competenței“ din moment ce vizează sintagma „infracțiuni grave, potrivit legii“ din cuprinsul art. 2 al protocolului denotă o extindere a competenței Serviciului Român de Informații. ...
Sursa oficială ↗