Decizia CCR nr. 839/2018Punctul 13
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, ulterior datei de 3 februarie 2017, când a fost sesizată, a pronunțat într-un alt dosar Decizia nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, prin care a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma „condiții de vârstă standard“ nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a curții constituționale“, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗