Decizia ÎCCJ nr. 15/2025 (RIL)Punctul IV

IV. Opinia titularului sesizării 20. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocă existența unor soluții divergente în practica instanțelor judecătorești, arătând că, în aprecierea sa: (i) în legătură cu prima chestiune de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, prima orientare jurisprudențială este în acord cu litera și spiritul legii; (ii) referitor la cea de-a doua chestiune de drept, cea de-a doua orientare jurisprudențială este în acord cu litera și spiritul legii. În ceea ce privește prima chestiune de drept 21. Dispozițiile art. 406 alin. (6) din Codul de procedură civilă au caracterul unor norme speciale, aplicabile cu prioritate față de soluțiile normative conținute în titlul II - „Căile de atac“ din cartea a II-a - „Procedura contencioasă“ a Codului de procedură civilă. ... 22. Totodată, derogarea de la dispozițiile cuprinse în titlul II - „Căile de atac“ din cartea a II-a - „Procedura contencioasă“ a Codului de procedură civilă, pe baza cărora este configurată arhitectura căilor de atac în procesul civil - apelul fiind calea de atac ordinară, de reformare, devolutivă, suspensivă de executare și comună, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, recursul constituind o cale de atac extraordinară, de reformare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată, de regulă, împotriva hotărârilor date în apel -, este de strictă interpretare și aplicare, doar în privința incidentului procedural al renunțării la judecată. ... 23. În cazul reglementat de art. 406 alin. (6) din Codul de procedură civilă ne aflăm într-o situație expres prevăzută de lege, în care hotărârea pronunțată în primă instanță, pe baza actului de dispoziție al părții, este supusă doar recursului la instanța ierarhic superioară. ... 24. Dată fiind plasarea lor în cartea a II-a a Codului de procedură civilă - „Procedura contencioasă“, titlul I - „Procedura în fața primei instanțe“, dispozițiile art. 406 alin. (6) sunt aplicabile cu titlu de drept comun și în privința cererilor și contestațiilor adresate instanței de executare, precum și diferitelor proceduri speciale reglementate în cartea a VI-a a Codului de procedură civilă, sub rezerva evidentă ca, pentru aceste proceduri, să nu existe o normă specială prin care să se prevadă o altă cale de atac pentru hotărârea pronunțată pe baza aceluiași incident procedural. ... 25. De asemenea, în virtutea dispozițiilor art. 2 din Codul de procedură civilă, care stabilesc vocația acestui act normativ, de a constitui procedura de drept comun în materie civilă, precum și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu conțin dispoziții contrare, prevederile art. 406 alin. (6) din Codul de procedură civilă devin aplicabile, cu titlu de regulă generală (drept procesual comun) în materie civilă, și în procedurile reglementate prin acte normative speciale sau în materii speciale, care nu conțin o reglementare diferită, în privința căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii pe care prima instanță o pronunță în temeiul aceluiași incident procedural. ... 26. Vocația Codului de procedură civilă de a reprezenta dreptul comun pentru proceduri reglementate prin legi speciale este recunoscută și prin dispoziții finale cuprinse în unele dintre aceste acte normative [de exemplu, art. 275 din titlul XII - „Jurisdicția muncii“ al Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 53/2003“ sau „Codul muncii“)], care dau expresie adagiului generalia specialibus non derogant. În unele situații, completarea cu legea generală de procedură civilă se realizează nuanțat, în măsura în care aplicarea legii generale este compatibilă cu reglementarea specială [de exemplu, art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 85/2014“); art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 554/2004“)]. ... 27. Dispozițiile cuprinse în actele normative speciale, care preiau paradigma căilor de atac din sistemul Codului de procedură civilă, indicând apelul drept cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii prin care prima instanță soluționează cererea de chemare în judecată, au caracterul unor norme generale inserate într-o lege specială și pot fi înlăturate de la aplicare, în ceea ce privește tipul căii de atac, în considerarea caracterului special al dispozițiilor art. 406 alin. (6) din Codul de procedură civilă și a regulii de interpretare specialia generalibus derogant. ... 28. Astfel, în situațiile în care calea de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în considerarea unui incident procedural cunoaște o reglementare specială în Codul de procedură civilă, diferită față de dispozițiile art. 466 și 483 din titlul II - „Căile de atac“, calea de atac respectivă se va aplica indiferent de procedura în care se va pronunța hotărârea. ... 29. Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 406 alin. (6) din Codul de procedură civilă reglementează o cale de atac specială în raport cu calea de atac generală reglementată în procedurile speciale. ... 30. Autorul sesizării apreciază astfel că art. 406 alin. (6) din Codul de procedură civilă constituie o normă juridică cu caracter special, care înlătură de la aplicare atât normele cu caracter general din materia căilor de atac (dreptul comun în materia căilor de atac), cât și normele procedurii speciale care reglementează tipul căii de atac proprii procedurii respective (dreptul comun în materia procedurii speciale). ... 31. În consecință, având în vedere caracterul de normă specială al prevederilor art. 406 alin. (6) din Codul de procedură civilă, calea de atac a recursului se aplică și în materia procedurilor speciale, chiar dacă normele procedurii speciale reglementează căi de atac proprii procedurii respective. ... În ceea ce privește cea de-a doua chestiune de drept 32. În situația în care renunțarea la judecată intervine într-o procedură specială sunt incidente normele juridice aplicabile procedurii speciale respective, întrucât renunțarea la judecată este un incident procedural, ceea ce înseamnă că urmează regimul juridic al cererii principale. Doar în situația în care nu este reglementat niciun termen special sau moment de început al acestuia, derogatoriu de la dreptul comun, sunt aplicabile dispozițiile generale, conținute de art. 485 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 33. Această interpretare are în vedere necesitatea respectării specificului și scopului procedurilor speciale, respectiv soluționarea cauzelor cu celeritate și protejarea intereselor specifice. ... 34. Procedurile speciale conțin norme derogatorii de la dreptul comun, create cu scopul de a asigura soluționarea cu celeritate a anumitor cauze. Or, aplicarea termenului general pentru exercitarea căii de atac, chiar și în privința unui incident procedural, ar contraveni finalității pentru care au fost instituite respectivele proceduri speciale, caracterizate prin urgență. ... 35. Împrejurarea că incidentul procedural se ivește în cadrul procedurilor speciale nu înlătură regimul juridic de soluționare a cererii de renunțare la judecată cu celeritate, iar o soluție contrară ar contraveni scopului pentru care legiuitorul a reglementat procedurile speciale. ... 36. Termenele prevăzute în textele legale care reglementează căile de atac în cadrul procedurilor speciale relevă urgența în judecarea acestora, ceea ce consacră principiul celerității în soluționarea acestor cauze. ... 37. În susținerea acestei concluzii este și interpretarea teleologică a normei, în sensul că, dacă pentru promovarea căii de atac împotriva hotărârii de renunțare la judecată, pronunțată într-o procedură specială, s-ar aplica termenul general, prevăzut de Codul de procedură civilă, părțile ar beneficia de un termen mai mare decât cel de care ar beneficia în situația în care prin hotărârea pronunțată s-ar soluționa litigiul dintre ele (în ipoteza în care norma specială reglementează un termen mai scurt), ceea ce nu ar avea o susținere logică și nici nu ar corespunde scopului pentru care legiuitorul a instituit un termen pentru exercitarea căii de atac mai scurt decât termenul de drept comun. ... 38. În concluzie, termenul de exercitare a recursului împotriva hotărârii judecătorești, prin care prima instanță a luat act de renunțarea la judecata unei cereri formulate pe calea unei proceduri speciale, nu poate fi decât termenul prevăzut pentru calea de atac proprie procedurii speciale respective, având în vedere că normele juridice aplicabile procedurii speciale derogă de la normele generale, iar derogarea a avut ca rațiune soluționarea cauzei în regim de urgență, inclusiv prin reglementarea unor termene de exercitare a căilor de atac mult mai scurte decât cele din dreptul comun. ... ... ...