Decizia ÎCCJ nr. 20/2020 (RIL)Punctul VI

VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție 32. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a sesizării cu recurs în interesul legii, prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, a apreciat că acestea nu sunt îndeplinite, având în vedere că hotărârile judecătorești atașate sesizării nu pot fi apreciate ca reprezentând o divergență de jurisprudență profundă și persistentă, iar opinia apreciată de titularul sesizării ca fiind minoritară, reprezentată de o singură hotărâre judecătorească, nu tratează problema de drept vizată de sesizare. Astfel, din examenul jurisprudențial realizat rezultă că nu se poate constata că problema de drept care face obiectul recursului în interesul legii a fost soluționată diferit. ... 33. Asupra fondului recursului în interesul legii, procurorul general a apreciat ca fiind în spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudențială. ... 34. Cu privire la prima problemă de drept, a arătat că solicitarea de acordare a unor bunuri în compensare, formulată în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și art. 22^1 alin (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, ulterior primului termen de judecată cu procedura legal îndeplinită în fața primei instanțe, este admisibilă, în raport cu dispozițiile art. 204 din Codul de procedură civilă. ... 35. Cu privire la cea de-a doua problemă de drept, a apreciat că solicitarea formulată în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și al art. 22^1 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, direct în apel, de acordare în compensare a unor bunuri neindicate în fața primei instanțe, este admisibilă, încadrându-se în sfera de aplicare a prevederilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, având în vedere și statuările cu valoare obligatorie ale Deciziei nr. 12 din 14 mai 2018, prin care s-a stabilit că: „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 22^1-22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, astfel cum au fost completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă persoana îndreptățită face dovada caracterului disponibil al acestora“. ... 36. De asemenea, a arătat că din modul în care a fost instituită legal ordinea acordării măsurilor reparatorii rezultă că prioritară este restituirea în natură, iar, în subsidiar, atunci când aceasta nu este posibilă, urmează acordarea reparațiilor prin echivalent. ... 37. Acestea din urmă sunt în directă și imediată legătură cu măsura principală a restituirii în natură, decurgând implicit și virtual din manifestarea de voință a persoanei îndreptățite la a fi despăgubită într-un mod cât mai echitabil. ... 38. Indicarea direct în apel a unor bunuri în compensare care, din varii motive și independent de diligențele depuse pentru a fi identificate, nu au putut fi acordate, întrucât, de pildă, la data respectivă nu erau disponibile, nu poate fi calificată drept o cerere nouă în apel, care ar putea atrage inadmisibilitatea acestuia. ... 39. În concluzie, solicitarea formulată în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și al art. 22^1 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, direct în apel, de acordare în compensare a unor bunuri neindicate în fața primei instanțe, este admisibilă prin aplicarea dispozițiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă. ... 40. Raportarea la aceste dispoziții nu are semnificația schimbării cadrului procesual sub aspectul obiectului, prin încălcarea art. 478 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, ci a explicitării lui în raport cu cererea formulată în primă instanță. ... 41. Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă, a solicitat, în principal, respingerea sesizării, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, admiterea acesteia și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii în problemele de drept sesizate. ... ...