Decizia CCR nr. 778/2018Punctul 16
Punctul 16
16. Astfel, prin Decizia nr. 757 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 21 iulie 2010, Curtea a constatat că atât comportamentul nediligent avut în timpul procesului care a cauzat pierderea procesului, cât și caracterul abuziv al acțiunii exercitate de către persoana care a beneficiat de ajutorul public judiciar, constatat prin hotărâre judecătorească, se constituie în expresii ale aceleiași culpe procesuale a persoanei menționate. Or, pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanatoriu, vexator pentru părțile adverse ori pentru instanță. Așa fiind, Curtea a reținut că nu poate fi primită critica autorului excepției, potrivit căreia sancționarea justițiabililor pentru nerespectarea normelor legale ar împiedica accesul liber la justiție, garanția instituită de art. 21 din Constituție operând numai în situația în care dreptul dedus judecății se realizează în scopul pentru care legea l-a recunoscut. ...
Sursa oficială ↗