Decizia CCR nr. 763/2018Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.11.2018 · dosar 949/62/2016
Punctul 16
16. La paragraful 16 al Deciziei nr. 387 din 6 iunie 2017, Curtea a reținut că, prin art. 1 alin. (5^5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, s-a acordat, începând cu data de 1 decembrie 2015, o majorare salarială de 25%, față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015, pentru personalul din sistemul public sanitar, precum și pentru personalul din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii. Potrivit art. 1 alin. (5^10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, modificat prin Legea nr. 293/2015, „Beneficiază de prevederile alin. (5^5) și (5^6) personalul din rețeaua de medicină școlară și universitară, preșcolară și antepreșcolară, asistență medicală comunitară, precum și personalul altor unități sanitare și medico-sociale publice“. Potrivit dispoziției de lege criticate - art. 1 alin. (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, introdusă prin Legea nr. 293/2015, pentru personalul direcțiilor de sănătate publică, majorarea salarială de 25% se acordă la cuantumul brut al salariilor de bază aferente lunii iunie 2015. În forma sa inițială, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 excludea de la majorarea de 25% personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică. ...
Sursa oficială ↗