Decizia ÎCCJ nr. 282/2025 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 30.06.2025 · dosar 3.026/1/2024
Punctul IV
IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 36. Instanța de trimitere a constatat că litigiul se circumscrie domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, raportat la faptul că a fost învestită cu soluționarea unei cauze în apel, acțiunea de fond privind plata unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. ... 37. De lămurirea chestiunii de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, având în vedere că apelul este, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, cale de atac devolutivă, iar dezlegarea chestiunii de drept vizează însăși temeinicia pretențiilor reclamantului. ... 38. Astfel, în raport cu obiectul cererii deduse judecății în fond și al criticilor formulate în apel, este necesar a se stabili modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale invocate în susținerea cererilor, respectiv apărărilor părților. ... 39. De asemenea, din verificarea centralizatoarelor privind hotărârile prealabile și recursurile în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia contenciosului administrativ și litigiilor de muncă, instanța de trimitere nu a identificat nicio hotărâre privind chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze. ... 40. Curtea a reținut, totodată, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură parțial derogatorie de la cea reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că instanța de trimitere nu trebuie să mai evalueze caracterul de noutate al chestiunii de drept invocate, din preambulul ordonanței de urgență rezultând fără echivoc că scopul urmărit a fost cel al eliminării diferențelor de practică judiciară la nivelul instanțelor judecătorești care soluționează procese privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum și litigii referitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale ale acestui personal, astfel că orice chestiune de drept care se circumscrie sferei de reglementare a art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în condițiile descrise în acesta, generează obligația, din partea completului de judecată, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... ...
Sursa oficială ↗