Decizia CCR nr. 688/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 sunt neconstituționale, în măsura în care judecătorul-sindic poate obliga creditorul la plata unei astfel de cauțiuni prevăzute de textul criticat, fără ca debitorului să îi incumbe obligația de a dovedi reaua-credință a creditorului, prejudiciul suferit și întinderea acestuia, precum și legătura de cauzalitate dintre introducerea cererii cu rea-credință și prejudiciul suferit. Astfel, simpla contestare a stării de insolvență, nemotivată și nedovedită de către debitor, este suficientă pentru ca judecătorul-sindic să dispună obligarea unui creditor de bunăcredință, care din cauza comportamentului abuziv al debitoarei nu dispune de fonduri ce pot fi blocate, la consemnarea unei cauțiuni, obligație a cărei neîndeplinire este sancționată cu neprimirea cererii de sesizare a instanței, ceea ce contravine prevederilor art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, îngrădind accesul liber la justiție al creditorului a cărei reacredință nu s-a probat. De asemenea, se apreciază că soluția respingerii de plano a cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței, ca sancțiune a imposibilității consemnării unei cauțiuni pretinse de către debitor, cu argumentul că în astfel de cazuri se săvârșește un abuz de drept procesual în scop șicanator, contravine dispozițiilor art. 57 din Legea fundamentală, întrucât se instituie, ab initio, o prezumție de reacredință a creditorului (urmărirea prejudicierii debitorului). ...