Decizia CCR nr. 693/2018Punctul 9
Punctul 9
9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia, făcând referire la dispoziții din Legea nr. 161/2003 și din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, arată că toate hotărârile și deciziile organelor colective de conducere ale asociației sunt obligatorii pentru toți membrii, chiar dacă nu au fost prezenți sau au votat împotrivă. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că toate organele de conducere ale unei asociații sunt numai organe colective, iar toate hotărârile privind activitatea asociației sunt adoptate cu majoritate de voturi, devenind, potrivit art. 23, obligatorii chiar și pentru membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă. În continuare, susțin că „formularea unor acuzații fără indicarea expresă a articolului sau a prevederilor exprese ale acestuia, procedând la scoaterea în evidență prin punerea între ghilimele și bolduirea în actul de acuzare a unor imaginare prevederi statutare care în prezentarea adevărului nu există, are darul de a crea falsa impresie a existenței cu adevărat a unor astfel de prevederi statutare“. Apreciază că sintagma „de a folosi influența ori autoritatea sa“ este neconstituțională deoarece este neexplicită, echivocă, fiind lăsată la interpretarea organului de cercetare penală. Arată că, deși, potrivit legii, sunt persoane juridice de drept privat, agenții economici de stat, societățile comerciale, sindicatele, cultele religioase, organizațiile cooperatiste, casele de ajutor reciproc, asociațiile și fundațiile, dispozițiile criticate au în vedere doar sindicatele, asociațiile și fundațiile. Astfel, sintagma „persoane juridice fără scop patrimonial“ este neconstituțională, contravenind prevederilor art. 16 din Constituție, singura modalitate de îndepărtare a acestei neconstituționalități fiind completarea dispozițiilor criticate cu sintagma „de utilitate publică“. ...
Sursa oficială ↗