Decizia CCR nr. 674/2018Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.11.2018 · dosar 5.100/84/2012
Punctul 7
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și la dreptul la un proces echitabil. Astfel, arată autorul excepției, încă din faza de urmărire penală, prin ordonanțele emise la data de 10 februarie 2011, i-au fost sechestrate mai multe bunuri, fiindu-i interzis să le înstrăineze sau să le folosească drept garanție la asumarea vreunei obligații, în condițiile în care valoarea prejudiciului cauzat reținută în rechizitoriu este inferioară. În aceste condiții, ar fi trebuit să beneficieze de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, întrucât legiuitorul a condiționat posibilitatea micșorării limitelor de pedeapsă de acoperirea integrală de către inculpat a prejudiciului cauzat. Or, o astfel de condiție nu vizează numai ipoteza plății efective, ci și acoperirea prejudiciului în orice modalitate. De aceea, nu este echitabil ca statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (parte civilă în proces), să fie asigurat că va fi îndestulat integral pentru prejudiciul suferit prin vânzarea bunurilor sale indisponibilizate în procedura executării silite a viitoarei hotărâri definitive de condamnare, iar inculpatul să nu poată beneficia de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru simplul motiv că prin procesele-verbale de aplicare a sechestrului i-a fost interzisă înstrăinarea bunurilor în cauză, neputând dispune de ele pentru acoperirea prejudiciului. ...
Sursa oficială ↗