Decizia CCR nr. 656/2018Punctul 7
Punctul 7
7. Reprezentantul părților Valentin R. Bob și Valentin-Ovidiu Dediu face precizarea prealabilă că, în unul dintre dosarele Curții Constituționale în care susține excepția de neconstituționalitate, Guvernul a trimis un punct de vedere diferit de cel trimis în alte dosare, prin care arată că excepția este întemeiată. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia și arată că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 1, art. 61 și art. 115 din Constituție, prin modalitatea în care s-a realizat modificarea dispozițiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. De asemenea susține că sunt înfrânte prevederile constituționale ale art. 53, nefiind respectate condițiile referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Totodată, arată că nu a existat o situație extraordinară, care să impună emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în nota de fundamentare a acestui act, Guvernul nefăcând altceva decât să enunțe considerente generale, raportate la o pretinsă aglomerare a instanțelor de judecată în măsura în care nu s-ar interveni legislativ, aspect care nu constituie o motivare suficientă. Consideră că acestea sunt considerente de ordin subiectiv, care au la bază o simplă previziune, nesusținută de date concrete. Prin urmare, nu este îndeplinită condiția motivării actului normativ, fiind încălcat principiul separației puterilor în stat, de vreme ce Guvernul intervine într-un domeniu al puterii legislative, în alte condiții decât cele impuse prin lege. De asemenea arată că nu este respectată cerința prevăzută de art. 58 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Legea nr. 223/2015 fiind modificată după publicare și înainte de intrarea sa în vigoare de o entitate care nu este cea emitentă. Mai arată că, prin limitarea drepturilor persoanelor care cad sub incidența dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 în raport cu alte categorii de persoane aflate în situații similare, respectiv alți beneficiari ai pensiilor speciale, se creează o discriminare. ...
Sursa oficială ↗