Decizia CCR nr. 654/2018Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.10.2018 · dosar 82/108/2016
Punctul 8
8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta au ca finalitate facilitarea accesului liber la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanelor. Instituirea unor termene pentru exercitarea anumitor acțiuni în fața instanțelor judecătorești asigură un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții echitabile a dreptului constituțional, consacrat de art. 21, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. În Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii (2001) , Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerință ilegală în privința exercițiului unuia dintre drepturile sale având caracter civil, adăugând însă că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut“ și că „acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni“. În ceea ce privește conținutul Legii nr. 221/2009, prin deciziile nr. 376 din 22 martie 2011 și nr. 402 din 24 martie 2011, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că actul normativ criticat face parte din categoria acelora prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic și al măsurilor administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber să opteze atât în privința măsurilor reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a persoanelor îndreptățite să beneficieze de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate în situații identice. ...
Sursa oficială ↗