Decizia CCR nr. 654/2018Punctul 15
Punctul 15
15. Prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, referitor la finalitatea Legii nr. 221/2009, Curtea a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil -, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este aceea de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. De asemenea, prin Decizia nr. 164 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 29 mai 2015, paragraful 21, referindu-se la prevederile Legii nr. 221/2009, Curtea a reținut că, în scopul recunoașterii meritelor și al compensării cu caracter simbolic a nedreptăților suferite, legiuitorul a prevăzut și acordarea de despăgubiri, în primul rând pentru prejudicii morale, apoi pentru cele materiale. ...
Sursa oficială ↗