Decizia CCR nr. 667/2018Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.10.2018 · dosar 1.419/84/2016
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că, interpretând sintagma „în mod evident“ din cuprinsul normelor procesual penale criticate, rezultă că aceasta se referă la cazurile și temeiurile de revizuire enumerate în art. 453 din Codul de procedură penală, deoarece, numai în măsura constatării incidenței unuia dintre aceste cazuri de revizuire menționate, este permisă desfășurarea, în continuare, a procedurii de revizuire în vederea unei eventuale anulări a hotărârii judecătorești și pronunțării unei alte hotărâri judecătorești în respectiva cauză. Reține că, într-o astfel de ipoteză, legiuitorul a avut în vedere ca invocarea unui temei, a unui caz de revizuire dintre cele prevăzute expres și limitativ de lege, să fie susținută de dovezi. De pildă, în ipoteza în care se invocă existența unei mărturii mincinoase, să nu fie suficientă referirea formală la incidența unui caz de revizuire, ci persoana în cauză să depună și hotărârea judecătorească prin care s-a constatat comiterea unei astfel de infracțiuni în legătură cu cauza în care s-a pronunțat hotărârea definitivă de condamnare care-l vizează. În aceste condiții, apreciază că sintagma criticată nu este lipsită de claritate și previzibilitate, aceasta referindu-se la temeiurile și cazurile de revizuire care ar putea fi incidente în respectiva cauză. Totodată, arată că, aflându-ne în ipoteza unei căi extraordinare de atac, în cauză există o hotărâre definitivă de condamnare, așa încât legiuitorul este abilitat să stabilească reguli specifice pentru desfășurarea unor astfel de proceduri, pe cale de consecință nefiind vorba de o acuzație în materie penală, astfel încât nu sunt incidente nici dispozițiile referitoare la dreptul la un proces echitabil. ...
Sursa oficială ↗