Decizia CCR nr. 663/2018Punctul 13

13. De asemenea, se invocă dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat. Un asemenea control trebuie însă să fie complet și deplin, iar nu unul formal, prin care judecătorul doar să ia act de constatările de fapt și de drept ale emitentului actului administrativ, validându-l. Având în vedere principiul preeminenței dreptului, se susține că a avea acces la justiție, dar numai pentru a-ți vedea respinsă acțiunea în condițiile în care instanța de judecată exercită doar un control pur formal asupra actului administrativ de încetare a mandatului, iar nu un control deplin asupra tuturor chestiunilor de fapt și de drept, inclusiv din perspectiva proporționalității, nu corespunde exigențelor art. 6 paragraful 1 din Convenție, privind dreptul de acces la o instanță cu jurisdicție deplină. Din această perspectivă, judecata acțiunii în contencios administrativ, exercitată în temeiul art. 69 alin. (4) și (5) din Legea nr. 215/2001, nu corespunde exigențelor constituționale în sensul că nu asigură o protecție efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale, în condițiile în care sancțiunea încetării de drept a mandatului și decăderea din dreptul de a mai exercita o funcție publică operează în mod automat, iar instanța de judecată se transformă într-un „simplu votant pozitiv al ordinului emis de prefect“. Din acest motiv, autorul excepției consideră că dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004 și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 constituie obstacole în exercitarea dreptului de acces liber la justiție, fiind contrare dispozițiilor art. 21 din Constituție, deoarece limitează exercițiul procesual al judecătorului de contencios administrativ și independența sa în realizarea actului de justiție, accesul la justiție fiind doar unul teoretic și iluzoriu. ...