Decizia CCR nr. 642/2018Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.10.2018 · dosar 1.888/109/2016
Punctul 14
14. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 918 alin. (1) , art. 921 alin. (1) și art. 922 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale. Textele de lege nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Părțile unui proces de divorț se află într-o situație juridică diferită de a părților în procese cu alte obiecte, determinată de caracterul strict personal al divorțului. Procesul de divorț în întregul său, și nu doar acțiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecății, are caracter strict personal, ceea ce a impus adoptarea unei proceduri speciale, derogatorii de la normele dreptului comun. Mai mult, obligativitatea prezenței personale a părților în fața instanței de fond sau prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator, în cazurile expres prevăzute de lege, nu face decât să dea expresie acestei particularități esențiale a domeniului supus incidenței sale, respectiv procesul de divorț. De asemenea, precizează că prevederile art. 918 alin. (1) , art. 921 alin. (1) și art. 922 alin. (1) din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗