Decizia ÎCCJ nr. 244/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 23.06.2025 · dosar 2.958/1/2024
Punctul III
III. Expunerea succintă a proceselor A. Dosarul nr. 931/108/2024 15. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, la data de 21 februarie 2024, reclamantul X a solicitat obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale la acordarea pensiei de serviciu neimpozitate, în conformitate cu prevederile art. 60 pct. 1 lit. c) din Codul fiscal și ale art. 6 lit. h) din Legea nr. 448/2006, de la data stabilirii încadrării în gradul de handicap accentuat, conform certificatului din 20 decembrie 2023, respectiv 1 ianuarie 2024. ... 16. Prin Sentința civilă nr. 819 din 11 iunie 2024, acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată. ... 17. În motivare, tribunalul a reținut că reclamantul a fost trecut în rezervă la data de 8 septembrie 2023, în urma emiterii deciziei medicale prin care a fost declarat inapt pentru serviciul militar în timp de pace, apt limitat la război, având gradul de invaliditate III și o deficiență funcțională și incapacitate adaptativă de 65%, fapt ce a dus ulterior și la stabilirea handicapului accentuat, iar prin decizia din 21 noiembrie 2023, emisă de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, a fost înscris la pensie anticipată parțială, în temeiul art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 223/2015. ... 18. Ulterior a fost evaluat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap și încadrat în gradul de handicap accentuat pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2024 și i s-au stabilit toate drepturile aferente, printre care și scutirea de la impozitul pe venituri. ... 19. În acest temei, conform procedurii stabilite de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, a înaintat prin Centrul Militar Județean Arad o cerere de scutire de impozit a pensiei de serviciu. ... 20. Ministerul Apărării Naționale i-a comunicat că, în conformitate cu prevederile art. 60 pct. 1 lit. c) din Codul fiscal, este scutit de la plata impozitului pe pensie de la data de 1 ianuarie 2024, însă scutirea de impozit nu implică și o plată efectivă a acestuia, datorită plafonării stabilite de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015. ... 21. Prima instanță a reținut că, potrivit talonului de pensie comunicat reclamantului în luna februarie, impozitul nu a mai fost calculat. Acest fapt nu este însă de natură să conducă la modificarea cuantumului pensiei cuvenite reclamantului, pentru că suma calculată cu acest titlu excedează cuantumului pensiei nete stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015. ... 22. Scutirea de impozit de care beneficiază reclamantul nu influențează cuantumul pensiei pentru că, și în cazul în care din pensia brută s-a calculat și reținut impozitul și în cazul în care impozitul nu a fost calculat, pensia netă neplafonată a reclamantului depășește cu mult media soldelor nete lunare corespunzătoare soldelor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei. ... 23. Starea de discriminare invocată de reclamant în raport cu alți salariați, pensionarii civili și pensionarii militari care erau încadrați în grad de handicap grav sau accentuat la data pensionării și care beneficiază de scutirea de la impozitul pe salariu sau pensie și plata efectivă a acestuia, nu poate fi reținută, pentru că regimul juridic al salariilor sau pensiilor personalului civil este diferit de cel al pensiilor militare de stat, fiecare având la bază o legislație specifică, modul de reglementare al acestora înscriindu-se între prerogativele legiuitorului și nu are caracter discriminatoriu. ... 24. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, care a susținut că prima instanță nu a ținut cont de faptul că punerea în aplicare a prevederilor art. 60 pct. 1 lit. c) din Codul fiscal și ale art. 6 lit. h) din Legea nr. 448/2006 nu are nicio legătură cu data stabilirii pensiei militare de serviciu și nici cu plafonarea stabilită de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, deoarece acest drept de plată a pensiei neimpozitate pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat nu are nicio legătură cu această bază de calcul și plafonare, care se aplică la stabilirea pensiei militare de serviciu. ... 25. Intimata-pârâtă Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând, în esență, că, în interpretarea dispozițiilor Legii nr. 223/2015, reiese faptul că, pentru pensionarii militari încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, legea nu precizează în mod expres o derogare în vederea aplicării prevederilor art. 60 pct. 1 lit. c) din Codul fiscal. Ca atare, trebuie avut în vedere faptul că pensia netă stabilită/plătită prin aplicarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 este o pensie determinată în urma aplicării unei prevederi speciale, derogatorii, acest act normativ reglementând toate aspectele legate de stabilirea cuantumului net al pensiei. ... 26. Astfel, întrucât reclamantul este în plată cu o pensie plafonată la net, acesta nu este îndreptățit la restituire de impozit, deoarece în urma reținerii acestei sume din pensia brută nu i-a fost diminuat cuantumul net al pensiei aflate în plată, nefiind reținute efectiv sume din pensia netă. ... 27. În ședința publică din 14 noiembrie 2024, instanța a pus în discuția părților incidența dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Prin încheierea pronunțată la aceeași dată s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și suspendarea cauzei. ... ... B. Dosarul nr. 1.608/103/2024 28. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ, la data de 9 august 2024, cu nr. 1.608/103/2024, reclamantul B, în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat instanței să dispună anularea deciziei din 26 iunie 2024 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat și anularea deciziei din 25 iunie 2024 privind recalcularea pensiei aflate în plată, primită în data de 15 iulie 2024. ... 29. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de pensionar militar din anul 2017. În luna iulie 2024 i-au fost comunicate cele două decizii atacate, prin care s-au stabilit o diminuare a pensiei aflate în plată și recuperarea drepturilor încasate necuvenit. ... 30. Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. ... 31. În ședința publică din 25 noiembrie 2024, instanța a pus în discuția părților incidența dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Prin încheierea pronunțată la aceeași dată, tribunalul a dispus sesizarea instanței supreme cu dezlegarea problemei de drept menționate, precum și suspendarea cauzei. ... ... C. Dosarul nr. 15.455/3/2024 32. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 14 mai 2024, cu nr. 15.455/3/2024, reclamantul C a chemat în judecată pe pârâții Serviciul de Protecție și Pază și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Serviciului de Protecție și Pază să revizuiască cele două adeverințe emise în 17 ianuarie 2024 cu privire la data plății ultimei solde și la recalcularea salariului net pentru lunile ianuarie - iunie 2023, în sensul ca impozitul să fie zero, precum și obligarea Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale să emită, în baza celor două adeverințe revizuite, o nouă decizie de recalculare a pensiei nete și de stabilire și plată a pensiei cuvenite începând cu data schimbării poziției de activitate, adică data de 29 decembrie 2023, la care să aplice din oficiu indexarea cu rata medie anuală cunoscută a inflației, de 13,8% la data de 1 ianuarie 2024. ... 33. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a fost cadru militar activ începând cu septembrie 1994. După 29 de ani, începând cu vara anului 2023, în urma unor investigații amănunțite, a descoperit mai multe afecțiuni care îi limitau activitatea în cadrul serviciului. În urma analizei comisiei de expertiză medico-militară a fost emisă o decizie care îl încadra ca apt limitat în timp de pace și război. De aceea, a cerut trecerea în rezervă începând cu data de 29 decembrie 2023, solicitând ca baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei să fie veniturile nete din perioada ianuarie-iunie 2023, pentru a beneficia de scutirea de impozit care a început să fie aplicată, având un caracter permanent, începând cu data de 1 ianuarie 2023. ... 34. Pârâtul Serviciul de Protecție și Pază a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând că pentru perioada ianuarie-iunie 2023 sunt aplicabile prevederile art. 60 pct. 2 din Codul fiscal. ... 35. Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că nu i se poate reține vreo culpă, instituția neavând atribuții în privința întocmirii bazei de calcul în vederea stabilirii drepturilor de pensie în baza Legii nr. 223/2015, ci de a valorifica datele cuprinse în înscrisurile doveditoare transmise de unitățile militare abilitate din compunerea Ministerului Apărării Naționale, acestea purtând întreaga răspundere pentru exactitatea datelor înscrise. ... 36. La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2024, instanța a pus în discuția părților necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Prin încheierea pronunțată la aceeași dată s-au dispus sesizarea instanței supreme cu dezlegarea problemei de drept menționate, precum și suspendarea judecății. ... ... ...
Sursa oficială ↗