Decizia CCR nr. 560/2018Punctul 14
Punctul 14
14. Art. I pct. 12 din legea criticată încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece prevede că „acordul de mediere verificat și atestat de către avocații părților, de către notarul public sau de către un avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părților, este titlu executoriu“. În prezent, acordul de mediere autentificat de către un notar reprezintă titlu executoriu. În privința înscrisurilor sub semnătură privată, art. 641 din Codul de procedură civilă arată că „înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii, numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege“. Din această perspectivă, se susține că necorelarea celor două dispoziții atrage neclaritatea dispozițiilor art. I pct. 12 din legea criticată, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 192/2006 nu prevede un registru public pentru respectarea dispozițiilor art. 641 din Codul de procedură civilă. În plus, pe lângă această procedură, art. 59 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 reglementează și posibilitatea părților de a solicita instanței încuviințarea înțelegerii părților, printr-o hotărâre care reprezintă, de asemenea, un titlu executoriu. Într-o astfel de situație, nu este clar dacă cele două proceduri reglementate pentru obținerea unui titlu executoriu reprezintă posibilități alternative sau dacă solicitarea adresată instanței este condiționată de parcurgerea procedurii instituite prin art. I pct. 12 din legea criticată. ...
Sursa oficială ↗