Decizia CCR nr. 560/2018Punctul 51
Punctul 51
51. De asemenea, Curtea constată că este neîntemeiată și critica potrivit căreia „nu este clar dacă cele două proceduri reglementate pentru obținerea unui titlu executoriu reprezintă o posibilitate alternativă sau dacă solicitarea adresată instanței este condiționată de parcurgerea procedurii instituite prin art. I pct. 12 din legea criticată“. În acest sens, Curtea reține că art. 59 din Legea nr. 192/2006, forma în vigoare, prevede, la alin. (1) , că părțile pot solicita notarului public autentificarea înțelegerii lor și, la alin. (2) , că părțile se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor. Așadar, potrivit Legii nr. 192/2006, în forma actuală, constituie titlu executoriu fie hotărârea judecătorească prin care instanța încuviințează înțelegerea părților, fie acordul de mediere autentificat de notarul public. Potrivit dispozițiilor de lege criticate, și acordul de mediere atestat de către avocați este titlu executoriu. Curtea reține astfel că reglementarea criticată nu conține norme care să contravină dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție. În concluzie, obiecția de neconstituționalitate a art. I pct. 12 [cu referire la art. 58 alin. (3) din Legea nr. 192/2006] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 este neîntemeiată. ...
Sursa oficială ↗