Decizia CCR nr. 506/2018Punctul 6
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât nu permit revizuirea unor hotărâri judecătorești, în condițiile în care s-a evocat fondul, iar motivarea instanței asupra unor chestiuni de fapt și drept nu poate fi cunoscută decât după motivarea deciziei atacate. Stabilirea unui termen diferit de exercitare a dreptului de a formula o cerere de revizuire în funcție de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere este discriminatorie și creează o situație vădit mai dificilă persoanelor ce doresc să exercite această cale extraordinară de atac cu privire la hotărâri pronunțate de către instanțele de recurs, acestea fiind nevoite să redacteze cererile de revizuire fără să ia cunoștință de motivele pronunțării deciziei atacate. ...
Sursa oficială ↗