Sari la conținut

Decizia CCR nr. 109/2020Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.02.2020
Dosarul
3.228/3/2018

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că statuarea, pe cale legislativă, a faptului că pot fi atacate cu revizuire exclusiv hotărârile judecătorești care evocă fondul, inclusiv în ipoteza constatării neconstituționalității unei norme pe care s-a întemeiat respectiva hotărâre, este neconformă cu principiile constituționale și convenționale invocate. Astfel, reține că din modalitatea de reglementare a textului criticat rezultă, în aparență, voința legiuitorului de a excepta de la atacarea cu revizuire acele hotărâri prin care nu s-a statuat asupra laturii penale sau a laturii civile. Aceasta, întrucât, în concepția juridică tradițională, doar hotărârile prin care se statuează asupra fondului cauzei pot fi supuse unei noi analize, în cazurile expres prevăzute de lege. Susține că această filosofie juridică nu mai este de actualitate, în condițiile în care actualul sistem procesual penal cuprinde și faza camerei preliminare care, la rândul său, se poate solda cu o hotărâre definitivă, importantă pentru derularea fazelor procesuale următoare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie