Decizia CCR nr. 488/2018Punctul 14

14. În subsidiar, se apreciază că excepția este neîntemeiată. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000, activitatea de medicină legală asigură mijloacele de probă cu caracter științific organelor de urmărire penală, instanțelor judecătorești, precum și la cererea persoanelor interesate, în soluționarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului. Detaliind condițiile în care se solicită avizele Comisiei superioare medico-legale, Regulamentul de aplicare al Ordonanței Guvernului nr. 1/2000, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2000, prevede, la art. 25, că organele judiciare care solicită avizul comisiei sunt obligate să îi pună la dispoziție toate actele medicale și medico-legale din dosar, precum și întrebările la care trebuie să răspundă în aviz, formulate clar. De asemenea, în ceea ce privește modalitatea în care Comisia răspunde solicitării organelor judiciare, art. 27 din regulament prevede că atunci când îi sunt supuse verificării acte medico-legale cu concluzii contradictorii, aceasta poate aviza, în totalitate sau parțial, concluziile unora dintre ele, formulând, dacă este cazul, anumite precizări sau completări. În situația în care nu le avizează, comisia recomandă refacerea totală sau parțială a lucrărilor, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii. Se arată că prevederea legală criticată este clară, în sensul existenței obligației comisiei superioare de a-și motiva avizele, indiferent că este vorba despre confirmarea sau infirmarea actelor medico-legale supuse avizării. Prevederile legale criticate nu sunt discriminatorii, deoarece se aplică în egală măsură tuturor destinatarilor lor, iar atribuțiile comisiei garantează justițiabililor o practică unitară și predictibilă, la nivelul instituțiilor de medicină legală, contribuind la garantarea dreptului la un proces echitabil. ...