Decizia CCR nr. 504/2018Punctul 8

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Precizează că, urmare a modificării art. 55 din Codul familiei prin Legea nr. 288/2007, dreptul la acțiunea în tăgăduirea paternității pentru mamă și pentru copil se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii copilului, iar, pentru soțul mamei, termenul curge de la data când acesta a luat cunoștință de nașterea copilului. Prin această modificare, legiuitorul a înlăturat o situație de inegalitate între titularii dreptului la acțiune în tăgăduirea paternității, și anume soțul mamei, pe de o parte, și mamă și copil, pe de altă parte, prin stabilirea aceluiași termen de prescripție, chiar dacă acest termen curge de la date diferite. Apreciază că stabilirea acestui termen a fost făcută cu respectarea art. 3 alin. 1 din Convenția cu privire la drepturile copilului, care prevede că „în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala“. Arată, totodată, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă. Or, întrucât dispozițiile Codului civil nu pot fi aplicate retroactiv, nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu pentru copiii născuți înainte ori după intrarea lui în vigoare. ...