Decizia CCR nr. 504/2018Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat este neconstituțional în măsura în care acțiunea în tăgada paternității pornită de copil se prescrie în termen de trei ani de la data nașterii copilului. Arată că dispozițiile de lege criticate sunt aplicabile copiilor născuți înainte de 1 octombrie 2011 - data intrării în vigoare a actualului Cod civil -, creându-se astfel o discriminare între copiii născuți înainte de acest moment și cei născuți ulterior acestei date. Conform dispozițiilor art. 433 alin. (1) din Codul civil, pentru copiii născuți după intrarea în vigoare a Codului civil, acțiunea în tăgada paternității nu se prescrie în timpul vieții copilului. Se arată că, dacă se acceptă că dreptul material la acțiune în stabilirea paternității este imprescriptibil numai pentru cei născuți după o anumită dată - cea a intrării în vigoare a Codului civil -, excluzându-i de la aplicarea acestui text pe cei care, deși în viață, sunt născuți anterior momentului modificării legii, suntem în prezența unei discriminări, deoarece și unii, și alții sunt în situații juridice identice - de copii a căror paternitate rezultată din actul de naștere nu este cea reală și care doresc să își stabilească paternitatea adevărată - deosebirea dintre aceștia făcând-o doar hazardul nașterii. Se susține că intervenția unei modificări legislative nu poate justifica discriminarea menționată. Autorul excepției arată că, în opinia sa, dreptul material la acțiunea în tăgada paternității promovată de copil trebuie să fie în mod egal recunoscut tuturor subiecților aflați în această situație juridică, indiferent de data nașterii. Consideră că nu se asigură copilului un regim de protecție real pentru a putea introduce o acțiune în tăgada paternității. Până la vârsta de trei ani, adică vârsta până la care, potrivit textului de lege criticat, copilul poate sesiza instanța, acesta nu poate avea o reprezentare reală a situației juridice privind paternitatea sa, iar lăsarea posibilității de a introduce acțiunea la latitudinea altor persoane, de multe ori neglijente sau neinteresate, ca în cazul de față, lasă fără protecția specială prevăzută de Constituție copiii aflați într-o astfel de situație juridică. ...
Sursa oficială ↗