Decizia CCR nr. 504/2018Punctul 22

22. Dreptul la acțiune a fost limitat în timp în perioada de activitate a Legii nr. 288/2007, copiii născuți în acest interval, respectiv 9 noiembrie 2007-1 octombrie 2011, putând să îl exercite doar în termen de 3 ani de la naștere sau de 3 ani de la majorat, dacă nu a fost exercitată de reprezentantul legal în termenul menționat. Chiar și pentru această ipoteză, examinând dispozițiile art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare“, Curtea a statuat că situația diferită în care se află titularii dreptului la acțiunea în tăgada paternității, în funcție de data nașterii copilului a cărui paternitate se contestă, derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret, din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum. În acest sens sunt Decizia nr. 1.062 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013, și Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016 (paragraful 17). Prin deciziile citate, Curtea a precizat că, privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic apare ca fiind întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii civile, ca legea nouă să se aplice și copiilor născuți înainte de intrarea ei în vigoare, respectiv efectele juridice ale legii noi să fie aplicabile și unei situații trecute, și anume nașterea copilului. ...