Decizia ÎCCJ nr. 211/2025 (HP)Punctul XI
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție
35. Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ special care se completează cu dispozițiile de drept comun, prevăzute de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, așa cum trimite în mod expres art. 4 din ordonanța de urgență. ...
36. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“. ...
37. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ...
38. Procedând la analiza admisibilității sesizării, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile cerute cumulativ de prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ...
39. Pentru atingerea scopului acestui mecanism juridic special de prevenire a jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, legiuitorul a instituit mai multe condiții de admisibilitate, ce pot fi grupate astfel:
– sesizarea să fie formulată în cadrul unui proces dintre cele enumerate, limitativ, la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, aflat în curs de judecată în primă instanță sau în calea de atac; ...
– sesizarea să expună o chestiune dificilă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; ...
– verificările să releve faptul că asupra chestiunii de drept respective instanța supremă nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ...
40. Totodată, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă „motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților“ [art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă]. ...
41. Analizând îndeplinirea acestor condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, primordial, că litigiul în care a fost declanșat prezentul mecanism al pronunțării unei hotărâri prealabile nu face parte din domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ...
42. Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, acest act normativ face referire doar la procesele privitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, precum și la litigiile referitoare la stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie și a altor prestații de asigurări sociale ale acestui personal, ceea ce înseamnă că, inclusiv în cazul acestei ultime categorii de litigii, esențial pentru a atrage aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este ca părțile litigante să fie plătite din fonduri publice. ...
43. În litigiul ce a condus la declanșarea prezentului mecanism al pronunțării unei hotărâri prealabile, reclamanta a solicitat obligarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Argeș la plata indemnizației de maternitate. ...
44. Raportul juridic în discuție în acel litigiu este grefat pe un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, încheiat între casa de asigurări de sănătate, în calitate de asigurător, și o persoană fizică, în calitate de asigurat. ...
45. Se reține că, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005: „Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1) , pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate“. ...
46. Așa cum rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, pot încheia contracte de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate doar acele persoane fizice care nu realizează venituri din desfășurarea unei activități în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege și nici alte venituri asimilate salariilor și nici nu beneficiază de indemnizație de șomaj. ...
47. Având în vedere aceste coordonate, se observă că litigiul ce a condus la prezenta sesizare nu vizează ipoteza în care personalul plătit din fonduri publice solicită plata unor drepturi din categoria prestațiilor de asigurări sociale, deoarece reclamanta nu are calitatea de salariat și nici nu primește venituri asimilate salariilor din fonduri publice, ci derivă dintr-un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate încheiat benevol de reclamantă cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeș pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate. ...
48. În consecință, se constată că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate ce rezultă din prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, motiv pentru care se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă. ... ...
Sursa oficială ↗