Decizia CCR nr. 507/2018Punctul 36

36. Cât privește criticile de neconstituționalitate formulate în Dosarul nr. 2.039D/2017, Curtea reține că autorul excepției pretinde că în cauză sunt incidente garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, specifice materiei penale și contravenționale, deoarece interzicerea exercitării dreptului de a fi ales, ca urmare a celei de-a doua constatări a încetării de drept a mandatului de primar, reprezintă, în dreptul penal român, o veritabilă sancțiune penală complementară, iar însăși modul în care s-a procedat în cazul său denotă faptul că sancțiunea aplicată are o gravitate sporită, fiind aplicată pentru a doua oară în temeiul aceleiași hotărâri penale definitive de condamnare, în condițiile în care existau trei hotărâri judecătorești definitive care au constatat îndeplinirea de către acesta a tuturor condițiilor legale pentru a candida, iar alegerea sa a fost validată de către instanța de contencios electoral. Curtea constată că aceste critici nu pot fi analizate în cadrul soluționării excepției de neconstituționalitate invocate, deoarece se raportează în concret la circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în care a fost invocată excepția. Potrivit art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, „(2) Calitatea de primar și, respectiv, de președinte al consiliului județean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate.“ Faptul că motivul legal ce determină încetarea de drept a mandatului de primar rezidă într-o condamnare penală definitivă nu poate converti procedura administrativă și, respectiv, procedura contencios-administrativă aplicabilă constatării de către prefect, prin ordin, și, ulterior, contestării în justiție a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar - prevăzute de Legea nr. 215/2001 - într-o procedură cu caracter penal, pentru a se putea pretinde aplicarea în mod direct a acelorași garanții și drepturi specifice acuzațiilor în materie penală, chiar și prin evaluarea celor trei criterii alternative, stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru determinarea naturii unei acuzații în materie penală, în sensul autonom utilizat în cuprinsul Convenției. Aceasta deoarece cele două proceduri au un caracter distinct - acțiunile soluționate de instanța penală, respectiv de instanța de contencios administrativ poartă asupra unor obiecte total diferite, fără a fi posibil un melanj între aceste proceduri. ...