Decizia ÎCCJ nr. 198/2025 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Practica judiciară a instanțelor naționale în materie
70. Din răspunsurile transmise de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a rezultat că practică judiciară a fost identificată numai la nivelul a două curți de apel (în total 3 decizii), în timp ce puncte de vedere teoretice au formulat judecătorii din circumscripțiile a trei curți de apel, conturându-se două opinii cu privire la fiecare întrebare din sesizare. ...
71. Referitor la prima chestiune, într-o opinie, s-a apreciat că legiuitorul a stabilit expres, în mod derogatoriu de la norma comună, un alt indice de majorare a pensiilor speciale stabilite în temeiul Legii nr. 223/2007, cu modificările aduse prin Legea nr. 83/2015, nefiind aplicabile procentele de majorare a punctului de pensie stabilite prin art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017. ...
72. S-a argumentat că scopul emiterii ordonanțelor de urgență menționate este același, respectiv stabilirea unui alt cuantum de majorare a punctului de pensie pentru destinatarii acestor acte normative, indiferent dacă se menționează sau nu expres că procentele derogatorii de majorare se acordă prin derogare de la art. 102 din Legea nr. 263/2010 sau tocmai în aplicarea acestor prevederi legale, dispozițiile art. 42^5 din Legea nr. 223/2007 fiind speciale. ...
73. Dispozițiile art. 42^5 din Legea nr. 223/2007, modificată prin Legea nr. 83/2015, fac trimitere la art. 102 din Legea nr. 263/2010, care operează cu noțiunea de „rata medie anuală a inflației“, iar derogările din ordonanțele de urgență menționate prevăd doar că valoarea punctului de pensie se va majora cu anumite procente, fără să se mai aplice regula ca majorarea punctului de pensie să se raporteze la rata medie anuală a inflației. ...
74. În sensul acestei opinii s-au identificat 3 decizii pronunțate de două curți de apel, fiind exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la un tribunal. ...
75. Într-o altă opinie, s-a considerat că dispozițiile art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2016, respectiv art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2017 sunt aplicabile și pentru actualizarea pensiilor de serviciu, potrivit art. 42^5 din Legea nr. 223/2007, suplinind aplicarea formulei de calcul din art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. ...
76. Cu titlu de practică judiciară poate fi menționată o sentință nedefinitivă (atașată sesizării), în același sens fiind exprimate și puncte de vedere teoretice de către judecătorii de la o curte de apel și 4 tribunale. ...
77. Cu privire la cea de-a doua întrebare, într-o opinie, s-a dat eficiență celor reținute în considerentele Deciziei nr. 61 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătându-se că indicatorul în raport cu care se face actualizarea trebuie, conform dispozițiilor art. 42^5 din Legea nr. 223/2007, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 59/2017, să îndeplinească două condiții cumulative, respectiv să fie cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și să fie comunicat de Institutul Național de Statistică. Prin urmare, utilizând aceleași reguli de interpretare, o revizuire a pensiei prin folosirea noului indicator cunoscut este incompatibilă cu condiția „cunoașterii la 1 ianuarie“ impusă de textul legal. ...
78. În sensul acestei opinii s-au identificat 3 decizii pronunțate de două curți de apel și o sentință nedefinitivă (atașată sesizării), fiind exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la o curte de apel și două tribunale. ...
79. Într-o altă opinie, s-a apreciat că, după comunicarea de către Institutul Național de Statistică a ratei medii anuale a inflației, ulterior datei de 1 ianuarie a anului în care a avut loc actualizarea din oficiu, a pensiei de serviciu, cu ultima rată medie a inflației cunoscută și comunicată, casa teritorială de pensii competentă este obligată să revizuiască pensia de serviciu prin aplicarea retroactivă a ratei medii anuale a inflației comunicate de Institutul Național de Statistică corespunzătoare anului pentru care a operat deja actualizarea. ...
80. Această opinie s-a regăsit doar la nivel teoretic, în punctele de vedere exprimate de judecătorii de la 3 tribunale. ...
81. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. ... ...
Sursa oficială ↗