Decizia CCR nr. 460/2018Punctul 17

17. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 375 și art. 377 din Codul de procedură penală, autorii excepției susțin că, în situația în care numai o parte din inculpați solicită ca judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate, se creează o situație nefavorabilă celor care au optat pentru o judecată în baza procedurii de drept comun, fiind afectată inclusiv prezumția de nevinovăție a acestora. Totodată, instanța chemată să soluționeze cauza este obligată să uzeze concomitent de două proceduri diferite. Mai mult, orice probă administrată în faza de judecată va putea fi considerată ca având legătură și cu inculpații ce au uzat de procedura simplificată, dată fiind indivizibilitatea faptelor reținute în cauză. Prin urmare, instanța nu ar putea stabili, în cadrul aceluiași dosar, la cererea cui, în apărarea cui și pentru care dintre inculpați se administrează o probă și nici nu poate cenzura măsura în care proba îl vizează pe un inculpat. Apreciază că, în situația expusă, inculpații care nu au dorit judecarea în procedura simplificată nu ar mai beneficia de o instanță independentă și imparțială, fiind lipsiți și de dreptul la apărare. În final precizează că, spre deosebire de acordul de recunoaștere a vinovăției, în procedura recunoașterii învinuirii legiuitorul nu a mai reglementat o dispoziție precum cea de la art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală, care dispune că „dacă acțiunea penală s-a pus în mișcare față de mai mulți inculpați, se poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției distinct cu fiecare dintre aceștia, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru care nu s-a încheiat acord“. Astfel, dispozițiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) , art. 16, art. 20, art. 21 și art. 23 alin. (11) și (12) din Constituție. ...