Decizia CCR nr. 454/2018Punctul 50

50. Curtea mai reține că, prin efectul acestei dispoziții legale, dacă trimiterea nu se mai poate face instanței de apel, hotărârea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai poate fi susceptibilă de recurs sau dacă trimiterea nu se mai realizează la prima instanță, practic, părțile nu vor mai putea exercita apelul și recursul. Însă aceste chestiuni țin de opțiunea legiuitorului. Faptul că instanța supremă este una de casație nu înseamnă că soluția pe care o poate pronunța în legătură cu soluționarea recursului poate fi numai casarea cu trimitere, ci și casarea cu reținere. Nu se poate reproșa textului nici faptul că ar putea afecta dreptul la un proces echitabil, în sensul că părțile pot fi lipsite de un grad de jurisdicție și/sau de calea extraordinară de atac a recursului, sau principiul egalității în drepturi, în sensul că în funcție de jocul soluțiilor instanțelor judecătorești/conduita procesuală a acestora justițiabili aflați virtual în aceeași situație juridică se vor plasa, sub aspectul regimului procesual aplicabil, în situații diferite, cu un tratament juridic diferit. În acest sens Curtea reiterează faptul că deja în privința tribunalelor/curților de apel există, ca regulă, soluția casării cu reținere, iar din această perspectivă soluția legislativă preconizată în privința Înaltei Curți de Casație și Justiție este chiar mai favorabilă justițiabilului, în sensul că o singură dată va putea parcurge din noul ciclul procesual firesc și, de abia, după acest moment intervine casarea cu reținere. Totodată, Curtea subliniază caracterul obligatoriu al hotărârii de casare pentru instanțele judecătorești ale căror hotărâri au fost casate, iar acestea trebuie să se conformeze întru totul celor dispuse pentru a evita o nouă casare a hotărârii, ceea ce ar impune reținerea cauzei spre judecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție. ...