Sari la conținut

Decizia CCR nr. 454/2018Punctul 53

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.07.2018
Dosarul
879A/2018

53. Curtea observă că dacă art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este un text preexistent, asupra căruia s-a operat o modificare, art. XVIII^1 nu face parte din dreptul pozitiv, introducerea sa în corpul legii antereferite fiind o completare a acesteia. De aceea, în primul caz, Curtea reține că a rămas în corpul art. XVIII din Legea nr. 2/2013 referirea la „data intrării în vigoare a prezentei legi“, tocmai pentru că nu s-a realizat nicio intervenție legislativă asupra sintagmei antereferite, aceasta rămânând din textul inițial al legii și vizând, așadar, Legea nr. 2/2013. Astfel, din redactarea textului se înțelege că, în procesele pornite în perioada 15 februarie 2013-31 decembrie 2018, sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în privința cererilor privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În schimb, în al doilea caz, fiind vorba de un text cu totul nou, este evident că sintagma „data intrării în vigoare a prezentei legi“ vizează prezenta lege supusă controlului de constituționalitate. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie