Decizia CCR nr. 457/2018Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.07.2018 · dosar 962A/2018
Punctul 8
8. În fine, autorii arată că art. I pct. 45 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care introduce o secțiune prin care este înființată și reglementată o secție pentru investigarea infracțiunilor din justiție, încalcă prevederile art. 16 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Magistratul are dreptul de a fi cercetat penal de un organ de urmărire penală specializat în categoria de infracțiuni din care face parte cea care i se impută, drept pe care îl are orice cetățean. Cu atât mai mult cu cât magistratul este vulnerabil, soluțiile sale lăsând întotdeauna cel puțin o parte nemulțumită, determinând de foarte multe ori formularea împotriva sa a unor plângeri neîntemeiate, cu scop șicanator, este necesar ca acesta să fie cercetat de persoane competente în materia respectivă, fie că este vorba despre fapte de corupție, de fapte împotriva vieții și sănătății etc. Or acest drept de a fi egal în fața autorităților publice îi este încălcat prin cercetarea sa de o structură formată din cel mult 15 procurori, aceștia nefiind și neputându-se niciodată specializa în fiecare categorie de infracțiuni reglementate de legislația în vigoare. Specializarea presupune experiență profesională, pe lângă o cunoaștere amănunțită a unei materii la nivel teoretic, iar specializarea se dobândește după o lungă perioadă de practică efectivă în domeniu. În plus, desfășurarea activității acestor 15 persoane la București, cu încălcarea principiului accesibilității în spațiu a organului judiciar, presupune obligarea magistratului, spre deosebire de alți cetățeni, de a se deplasa pentru audieri și pentru alte activități de urmărire penală, în timpul programului de lucru, în altă localitate, la mare distanță și de a suporta cheltuieli excesive. De asemenea, magistratul își va organiza foarte anevoios apărarea și va suporta costuri disproporționate sau va fi nevoit să nu se prezinte la efectuarea actelor de urmărire penală și să suporte un proces neechitabil. ...
Sursa oficială ↗