Decizia CCR nr. 437/2018Punctul 10

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, întrucât „procedura reglementată de lege privind întocmirea și administrarea unei probe încuviințate în cadrul unui proces penal deschide calea unei inegalități în ceea ce privește mecanismele de apărare“ de care beneficiază participanții în procesul penal. Arată că, în spețele respective, procurorii au dispus efectuarea unor rapoarte de constatare tehnico-științifică de către inspectori fiscali detașați din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), în vederea stabilirii prejudiciilor cauzate de presupusele activități infracționale derulate de către autorii excepției. Aceștia invocă lipsa de imparțialitate a inspectorilor antifraudă și crearea unei situații de inegalitate între acuzare și apărare, în condițiile în care „inspectorul fiscal este adus în sfera activităților de urmărire penală, fiind, astfel, asimilat organelor de cercetare penală“. Potrivit dispozițiilor de lege criticate, inspectorii antifraudă efectuează, din dispoziția procurorului, constatări tehnico-științifice - care constituie mijloace de probă, în condițiile legii -, investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri, precum și orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror. Consideră că, „prin efectul detașării în cadrul parchetelor, inspectorul fiscal este însărcinat cu efectuarea unor lucrări în interesul organului judiciar, conform art. 45 din Codul muncii“, deoarece, „ca natură juridică, detașarea presupune existența unei relații de colaborare între subiecții implicați în operațiunea de detașare“. Arată că, deși, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, inspectorii antifraudă detașați la organul de urmărire penală își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului, aceștia sunt în continuare remunerați de către ANAF, de unde reiese „existența unor scopuri contradictorii care ghidează activitatea inspectorului fiscal, fiind, astfel, contrare dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare“. Așadar, „nu doar că nu există obligația de a apela la un organ independent și imparțial, dar, prin efectul reglementării actuale, organul de urmărire penală dispune de specialiști care provin dintr-o structură cu interese directe în cauza supusă cercetării penale“. De asemenea, arată că modalitatea de numire și de detașare a inspectorilor antifraudă care funcționează în cadrul parchetelor creează aparența unei subordonări a inspectorului fiscal atât în raport cu ANAF - care este parte civilă în cauză -, cât și în ceea ce privește organul de urmărire penală. Consideră că lipsa de imparțialitate și, implicit, lipsa egalității de arme dintre acuzare și apărare subzistă, chiar dacă respectivii inspectori antifraudă sunt numiți în funcție în baza unui concurs. ...