Decizia CCR nr. 860/2018Punctul 12

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității, ale art. 16 alin. (2) referitor la principiul egalității în drepturi, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 alin. (2) privind imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens arată că inspectorii antifraudă detașați din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) - și care își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor - întocmesc rapoarte de constatare tehnico-științifică în vederea stabilirii prejudiciilor cauzate prin săvârșirea de infracțiuni economico-financiare, în condițiile în care se află într-o relație de subordonare atât față de ANAF - care este parte civilă în procesele penale -, cât și în raport cu organul de urmărire penală, ceea ce determină lipsa de imparțialitate a acestor inspectori fiscali și, implicit, lipsa egalității de arme dintre acuzare și apărare. Astfel, potrivit dispozițiilor de lege criticate, inspectorii antifraudă efectuează, din dispoziția procurorului, printre altele, și constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii. Consideră că un prim aspect de neconstituționalitate se referă la posibilitatea detașării în cadrul parchetelor a unor angajați ai Ministerului de Finanțe, într-un scop insuficient determinat. Subliniază că, în timp ce specialiștii încadrați în parchete fac parte din aceste unități ale Ministerului Public, fiind numiți prin ordinul procurorului cu funcție de conducere și fiind supuși exclusiv controlului procurorului care efectuează urmărirea penală, inspectorii antifraudă se află doar sub autoritatea conducătorului parchetului, fiind numiți prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui ANAF, rămânând în raporturi de muncă cu această din urmă instituție, circumstanțe suficiente pentru a dovedi distincția funcțională fundamentală dintre cele două categorii de specialiști. Arată că, prin asocierea activității de urmărire penală a procurorului, care reprezintă interesele generale ale societății, inclusiv ale persoanei acuzate, cu activitatea funcționarilor părții civile, sunt afectate rolul și statutul procurorului, din perspectiva imparțialității și a obiectivității sale. Totodată, a recunoaște angajaților părții civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii și de a întocmi mijloace de probă reprezintă o violare fățișă a principiilor egalității de arme, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, dar și a regulii fundamentale a egalității în fața legii a participanților la procesul penal, fiind, în același timp, o nesocotire a dreptului la apărare al suspectului/inculpatului și al părții responsabile civilmente. În condițiile în care cei care acordă asistență organului de urmărire penală în elucidarea aspectelor de specialitate sunt și reprezentanți ai părții civile, fiind funcționari publici salarizați în cadrul ANAF, numiți prin ordin administrativ al președintelui ANAF și subordonați acestuia, atât calitatea dobândită, cât și cariera fiind dependente de voința forurilor conducătoare ale părții civile, egalitatea de arme este ignorată în mod fățiș. În fine, consideră că, prin normele criticate, sunt insuficient determinate cazurile în care inspectorii antifraudă pot acorda suport tehnic de specialitate procurorilor, referirea la cauze având ca obiect „infracțiuni economico-financiare“ fiind neclară și imprevizibilă. ...