Decizia CCR nr. 451/2018Punctul 62

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.06.2018 · dosar 795A/2018
Punctul 62
62. În context, Curtea reține că latura obiectivă a infracțiunilor reglementate în art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 535/2004 este identificată în acțiunile sau inacțiunile ce intră în componența laturii obiective a unor infracțiuni de violență reglementate de Codul penal, respectiv a unor infracțiuni de nerespectare a regimului stabilit pentru unele activități reglementate prin legi speciale. În acest sens, Curtea reține că dispozițiile menționate fac referire atât la infracțiunile de omor, omor calificat, vătămare corporală, lipsirea de libertate, distrugerea, distrugerea calificată, atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul contra unei colectivități, actele de diversiune - reglementate în art. 188, 189,194,205, 253,254,401,402 și 403 din Codul penal, cât și la infracțiuni cuprinse în legi speciale, respectiv Codul aerian civil (Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 26 ianuarie 2001), Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 10 martie 2004, Legea nr. 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 16 mai 2003, Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 10 februarie 2004, Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006, Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2004 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005. ...
Sursa oficială ↗