Sari la conținut

Decizia CCR nr. 408/2018Punctul 16

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.06.2018
Dosarul
5.313/3/2016

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, invocată în motivarea prezentei excepții, a reținut că aplicarea retroactivă a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalității armelor în procesul civil. Art. 33 din Legea nr. 165/2013 are în vedere entitățile învestite de lege cărora li se adresau notificările formulate în vederea retrocedării imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în timpul regimului comunist, entități care, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, erau obligate să soluționeze aceste notificări în termen de 60 de zile de la înregistrarea lor. Prin dispozițiile de lege examinate de Curtea Constituțională prin decizia amintită, legiuitorul a acordat entităților învestite un nou termen de soluționare, suplimentar față de cel inițial, și care a început să curgă la un interval de timp considerabil după expirarea celui stabilit prin Legea nr. 10/2001. În acest nou context normativ, persoanele care se considerau îndreptățite, reclamante în acțiuni introduse în justiție ca urmare a nerespectării termenului de 60 de zile de către entitatea învestită de lege cu soluționarea notificării, erau puse în situația de a nu mai putea continua demersurile judiciare, declanșate conform normelor în vigoare la momentul introducerii acțiunii, drept care Curtea a stabilit că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie